Noi condiţii privind obţinerea ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale - Agricultura României
Luni, 08 Iunie 2020 14:00

Noi condiţii privind obţinerea ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Condiţiile privind obţinerea ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale vor fi modificate, cu scopul de a creşte şi garanta calitatea animalelor şi a lupta cu vânătorii de subvenţii, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.


"Începând de anul acesta, nu vom accepta să se elibereze certificate de origine pentru reproducători, doar dacă se face acel test de genotipare, care să ne garanteze apartenenţa şi testul de filiaţie. (...) Vrem, ca, măcar începând de acum, subvenţiile să ajungă la adevăraţii crescători de animale şi nu la vânătorii de subvenţii. Eu am spus-o de ani de zile, din păcate, în agricultura românească, s-au infiltrat foarte mulţi vânători de subvenţii, iar banii pe care trebuiau să îi ia agricultorii şi crescătorii de animale, cei care fac această activitate de dinainte a de a apărea subvenţiile, şi care cu siguranţă o să facă această activitate şi după ce dispar subvenţiile, foarte puţini bani au ajuns la ei pentru că au apărut aceşti vânători de subvenţii. Noi vrem să oprim, sau să diminuăm, mai corect spus, acest fenomen dăunător agriculturii româneşti", a subliniat Adrian Oros.

Acesta a explicat că ministerul plăteşte, pe lângă subvenţii, un ajutor de stat pentru ameliorarea raselor de animale. Numai pentru cererile depuse în luna aprilie, sumă totală autorizată a fi plătită către 85 de solicitanţi este de 16,1 milioane lei, pentru servicii de întocmire şi menţinere a registrelor genealogice ale rasei şi pentru determinarea calităţii genetice a raselor.

Programul este necesar pentru a creşte "calitatea genetică a efectivelor pe care le avem şi însuşirile morfoproductive, în aşa fel încât animalele care sunt crescute în România să aibă producţii foarte bune şi să fie rentabilă creşterea animalelor", a adăugat şeful MADR.

Un alt argument invocat de Oros în favoarea introducerii obligaţiei genotipării a fost existenţa în România, încă din 2014, a scrapiei (encefalopatia spongiformă ovină), o boală neurodegenerativă, animalele care contactează boala având susceptibilitate sau rezistenţă genetică.

"Boala este netratabilă şi eradicarea ei costisitoare, descoperirea unui singur caz într-o turmă presupunând sacrificarea întregii turme şi despăgubirea fermierului. De aceea singura modalitate de a preveni această boală, care are o predispoziţie genetică, este de testare precoce a ovinelor şi eliminare a indivizilor care sunt slab-rezistenţi, care sunt predispuşi" , a mai spus ministrul.

Nu în ultimul rând, Oros a menţionat că sunt anumite state, care au sistat importurile din cauza evoluţiei scrapiei în România, iar una dintre acestea este Turcia.

"La târgul de la Berlin am avut chiar o discuţie în acest sens cu omologul meu din Turcia şi mi-a spus că, atunci când o să rezolvăm problema scrapiei o să reia importurile şi de ovine şi de carne, dar sunt şi alte ţări care au reţineri în a importa de la noi, mai ales din acest motiv al evoluţiei scrapiei. Nu am o evaluare exactă a sumelor care s-au dat pentru eradicarea scrapiei şi pentru despăgubiri, dar oricum sumele sunt considerabile. Se ucid toate animalele din turmă şi se despăgubesc şi e păcat că se întâmplă acest lucru. Oricum boala nu se opreşte, dar cel mai simplu ar fi ca prin această testare, prin această analiză genomică, să eliminăm din start de la reproducţie toţi indivizii care sunt sensibili şi în acelaşi timp să stabilim paternitatea, dar rezolvăm şi problema certificatelor de origine care este contestată de către majoritatea oierilor. Rezolvăm şi o problemă de sănătate a ovinelor, iar efortul financiar nu ar foarte mare pentru a face o asemenea testare", a menţionat Adrian Oros.

Potrivit sursei citate, costurile pentru această testare vor fi suportate de cei care vor să vândă berbeci cu certificat de origine. Decizia anunţată a fost luată, după ce miercuri "am avut o discuţie aprinsă, de vreo patru ore, cu crescătorii de ovine din toate zonele", a susţinut ministrul Agriculturii.

Citit 147 ori