Legumicultorii vor primi 5.000 de euro la hectar - Agricultura României
Vineri, 24 Aprilie 2020 18:59

Legumicultorii vor primi 5.000 de euro la hectar

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Agricultorii care cultivă legume în spaţii protejate vor primi anul acesta o sumă dublă, aproximativ 5.000 de euro la hectar, majorarea plafonului pentru sprijinul cuplat fiind permisă de Comisia Europeană, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

"O scrisoare a comisarului european pentru agricultură pe care am primit-o acum două zile se referă la o cerere pe care am făcut-o în mod excepţional şi prin care am încercat să corectăm, iarăşi, o eroare a fostei guvernări. Anul trecut, la 1 august, când s-au notificat la Bruxelles plafoanele pentru sprijinul cuplat vegetal, s-a făcut o eroare. Eu spun că a fost o eroare, nu a fost făcută cu rea intenţie, şi pentru legumicultorii care cultivă legume în spaţii protejate, respectiv sere şi solarii, s-au micşorat foarte mult plafoanele, cam cu 35%, raportat la anul 2018. Am făcut o scrisoare comisarului în care am spus că în mod excepţional, dat fiind şi situaţia prin care trecem, şi am invocat şi scăderea consumului de legume, am invocat şi slaba asociere şi gradul redus în care aceştia pot să îşi valorifice producţia, să ne permită să reaşezăm sumele şi plafoanele. Acest lucru este permis, astfel că unii dintre cei care se aşteptau anul acesta o să primească o sumă dublă, aproximativ 5.000 de euro la hectar", a afirmat Oros.

Citit 182 ori