Afişez elemetele după tag: decontari

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că fermierii care au depus facturile pentru decontarea a până la 50% din contravaloarea energiei electrice consumate pentru irigații au primit banii în conturi.

În total 172 de Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) au depus facturi a căror valoare totală eligibilă pentru decontare se ridică la 16.598.267,61 lei. Astfel, până la data de 27 decembrie 2021, pentru 159 de beneficiari au fost efectuate plăți în valoare de 16.091.886,41 lei, iar pentru 13 beneficiari urmează să se facă plata imediat după finalizarea procedurii de verificare a datelor conturilor.

Specialiștii din cadrul MADR vor monitoriza respectarea prevederilor legale, astfel încât reducerea costurilor pentru energia electrică, pe baza facturilor depuse de Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, să se regăsească în beneficiul fermierilor.

Reamintim că, pentru anul 2021, a fost stabilită cota de până la 49,99% pentru decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică necesar funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații pentru care se asigură apa pentru irigații în baza contractelor multianuale/sezoniere încheiate cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.

Sursa: madr.ro

Publicat în Comunicate MADR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că fermierii pot depune astăzi, 17 decembrie și luni, 20 decembrie facturile pentru decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică necesar funcționării agregatelor sau a echipamentelor pentru irigații.

Fermierii trebuie să transmită către filialele teritoriale ANIF facturile pentru contravaloarea energiei electrice consumate pentru irigații începând cu data de 1 iulie 2021, calculată conform cotei aprobate.

Actele pot fi depuse la sediul filialelor teritoriale sau transmise electronic, la adresele de e-mail disponibile pe site-ul ANIF, secțiunea date de contact,  https://www.anif.ro/contact/.

Facem precizarea că, potrivit legislației, termenul este de 2 (două) zile de la data intrării în vigoare a Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 348/2021,  ordin  publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1192, în data de 16 decembrie 2021.

Reamintim că, pentru anul 2021, a fost stabilită cota de 49,99% pentru decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică necesar funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații pentru care se asigură apa pentru irigații în baza contractelor multianuale/sezoniere încheiate cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.

Publicat în Comunicate MADR