producatori agricoli - Agricultura României

Afişez elemetele după tag: producatori agricoli

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile.

S-au înregistrat 212 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' şi 99 abţineri.

Proiectul de lege, iniţiat de mai mulţi parlamentari, are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat în vederea acordării de despăgubiri producătorilor agricoli ale căror culturi sunt afectate de fenomene meteorologice nefavorabile, pentru continuarea activităţii acestora.

Aceste fenomene sunt: secetă gravă care afectează terenurile agricole, inundaţii şi temperaturii excesiv de scăzute sub limita biologică de rezistenţă a plantelor.

Potrivit textului adoptat, această schemă va respecta prevederile din cadrul secţiunii 1.2.1.2, Cap. 1, partea a II-a din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020 (2014/C 204/01).

Beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care îşi desfăşoară activitatea în producţia agricolă primară, iar pentru a fi eligibili, trebuie să deţină un proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelorîncheiat de către o comisie formată în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi în care să fie cuprinse cultura şi suprafaţa afectată şi gradul de afectare.

Despăgubirile se vor acorda producătorilor agricoli ale căror culturii au fost afectate de fenomene meteorologice nefavorabile numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, dar nu mai mult de 70% din cheltuielile efectuate pentru cultura respectivă până la data producerii fenomenului.

Beneficiarii ale căror culturi au fost afectate de fenomene meteorologice nefavorabile şi care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate vor depune la DAJ o cerere de acordare a ajutorului financiar, însoţită de documente. DAJ-urile verifică, stabilesc valoarea ajutorului financiar şi beneficiarii, întocmesc şi transmit la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţii centralizatoare lunare. Ministerul Agriculturii transmite Ministerului Finanţelor Publice cereri de deschidere a creditelor bugetare însoţite de situaţii centralizatoare a ajutorului financiar. După aprobarea cererilor de către Ministerul Finanţelor, din bugetul Ministerului Agriculturii se alimentează contul DAJ, care virează ajutorul financiar cuvenit în conturile beneficiarilor schemei.

Schema va fi notificată anual Comisiei Europene. În situaţia în care, anterior emiterii deciziei de aprobare, Comisia Europeană solicită modificări privind schema, prevederile prezentei legi pot fi modificate în mod corespunzător. În cazul în care Comisia Europeană nu emite o decizie de aprobare a schemei, ajutorul financiar plătit beneficiarilor va rămâne definitiv suportat de la bugetul de stat.

Prin derogare, "obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile către creditori, se suspendă la cererea debitorului cu până la 18 luni, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare". Măsura se acordă exclusiv debitorilor afectaţi direct sau indirect de fenomene meteorologice nefavorabile, conform prevederilor ordinului comun emis de ministrul afacerilor interne şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale", mai prevede textul adoptat.

Sursa: AGERPRES

Publicat în Actualitate

Producătorii agricoli se pot deplasa la muncă în ferme şi în câmp şi este, de asemenea, permisă deplasarea producătorilor care îşi comercializează produsele, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-un mesaj video Facebook.

Acesta a subliniat că este permisă deplasarea producătorilor agricoli pe câmp, pentru activitate agricolă, ca şi către locurile de comercializare.

"Pentru că în ultimele zile am observat interpretări eronate ale reglementărilor privind restricţiile circulaţiei celor care lucrează în agricultură, vreau să fac câteva precizări: încă din Ordonanţa numărul 3 am stipulat foarte clar că producătorii agricoli care se deplasează la muncă în ferme şi în câmp pot să facă acest lucru. De asemenea, este permisă deplasarea producătorilor agricoli care îşi comercializează produsele agricole. În Ordonanţa numărul 8, ultima ordonanţă, am stipulat la fel de clar că pieţele agro-alimentare trebuie să rămână deschise, fiind singurul loc în care micii producători, producătorii locali, pot să-şi vândă produsele. În aceste pieţe au acces persoanele fizice care deţin atestat de producător şi carnet de comercializare. De asemenea, au acces atât persoane fizice autorizate, cât şi persoanele juridice care au activităţi agricole, activităţi în industria alimentară, precum şi comerţ cu alimente", a declarat Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a mai precizat că este permisă inclusiv deplasarea lucrătorilor în acvacultură şi a apicultorilor.

"În această ordonanţă am cuprins şi acvacultura, adică muncitorii care lucrează în pescuitul comercial se pot deplasa la locul de muncă. Nu este permis pescuitul sportiv, pentru că oricum în această perioadă este prohibiţie. De asemenea sunt facilităţi privind deplasarea şi pentru apicultori, care se pot deplasa în stupine în afara localităţilor", a precizat Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a mai publicat luni pe contul său de Facebook şi câteva recomandări ale MADR privind completarea declaraţiei pe proprie răspundere de către producătorii şi lucrătorii agricoli.

"Pe lângă câmpul separat, numărul 6, pentru realizarea de activităţi agricole, mai este prevăzut alt câmp distinct, numărul 9, pentru comercializarea produselor agroalimentare (în cazul producătorilor agricoli). Totodată, precizăm că persoanele de peste 65 de ani care realizează activităţi agricole sau comercializează produse agroalimentare îşi pot desfăşura activităţile, cu condiţia de a avea tot timpul completată declaraţia pe proprie răspundere. Pentru comercializare aveţi în vedere că trebuie să aveţi asupra dvs. atestatul de producător agricol, carnetul de comercializare şi actele dvs. pentru a face dovada autorităţilor statului, având în vedere prevederile Ordonanţei militare 3/24.03.2020. Toţi fermierii care se deplasează pentru efectuarea lucrărilor agricole în câmp sau în ferme trebuie să aibă asupra lor Declaraţia pe proprie răspundere completată pentru a o prezenta autorităţilor statului, având în vedere prevederile Ordonanţei militare 3/24.03.2020", se precizează în comunicatul MADR postat de ministrul Agriculturii. 

Publicat în Actualitate