fructe proaspete - Agricultura României

Afişez elemetele după tag: fructe proaspete

Fructe, legume, carne... în timp ce străbate culoarele supermarketului din cartierul său din Frankfurt, Nathalie, o funcționară de 54 de ani, îşi dă semna că nota de plată pentru cumpărăturile sale a crescut în câteva săptămâni, transmite AFP.

De la debutul pandemiei de coronavirus, "în special ardeii au devenit foarte scumpi", spune Nathalie.

Plângeri similare se aud în întreaga Europă, în condiţiile în care consumatorii se confruntă cu o majorare a preţurilor produselor proaspete la raft. Motivul: măsurile de restricţie impuse împotriva pandemiei peste tot pe continent, care complică producţia, încetinesc aprovizionarea şi fac să crească cererea.

În Germania, preţul produselor proaspete a crescut cu aproape 10% în aprilie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, susţine firma de consultanţă în agricultură AMI. S-au scumpit în special legumele, cu aproape 30%, ca urmare a creşterii explozive a preţurilor la broccoli şi conopidă, produse care vin din Spania şi Franţa.

Și în Franţa anumite fructe şi legume au devenit mai scumpe de la începutul măsurilor de izolare, asociaţia consumatorilor UFC Que Choisir raportând o creştere medie de 9% a preţului fructelor şi legumelor.

În Polonia, unde fermierii trebuie să facă faţă şi unei secete severe, preţul merelor s-a dublat în decurs de un an. "În fiecare zi, preţurile cresc", spune Grazyna, o pensionară din Varşovia.

Această creştere se explică în principal prin închiderea frontierelor, care împiedică venirea muncitorilor sezonieri într-un număr suficient pentru recoltă în ţările producătoare, şi de asemenea cresc dificultăţile de aprovizionare internaţională.

"A devenit mult mai dificil să transporţi un produs dintr-o ţară în alta", constată Kristjan Bragason, secretar general al sindicatului european al agricultorilor Effat.

Însă preţurile sunt trase în sus şi de o creştere a cererii globale pentru produse proaspete, în contextul în care închiderea restaurantelor, a cafenelelor şi a cantinelor i-a obligat pe europeni să îşi gătească singuri.

În Italia, preţurile la portocale şi lămâi au crescut deoarece consumatorii caută fructe bogate în vitamina C pentru a-şi întări sistemul imunitar, informează cotidianul italian 'Il Messagero'. Din acelaşi motiv, în Grecia au crescut preţurile la lămâi şi kiwi.

Însă în unele ţări, producătorii şi distribuitorii sunt cei care au preluat asupra lor creşterile de costuri, pentru a evita ca acestea să se repercuteze asupra preţurilor de vânzare şi consumatorilor. Acesta este cazul în Spania, denumită "grădina de legume a Europei", unde potrivit Ministerului Agriculturii, costurile mai mari de-a lungul lanţului de producţie nu au avut un impact semnificativ asupra preţului pentru consumatori

"La început, preţurile au crescut puţin dar acum au revenit practic la nivelul la care erau înainte", susţine Jesus Hernandez, care are un stand de fructe şi legume în celebra piaţă Cebada din Madrid.

Aceaşi situaţie în Marea Britanie, unde pentru moment nu există "creşteri semnificative de preţuri" la produsele proaspete, potrivit British Retail Consortium.

În alte state europene, autorităţile şi organizaţiile profesionale şi-au îndemnat cetăţenii la patriotism culinar pentru a-i ajuta pe fermieri să facă faţă creşterii costurilor. În Polonia, ministrul Agriculturii, Jan Krzysztof Ardanowski, i-a încurajat pe concetăţenii săi să consume produse locale pentru a-i susţine pe producătorii polonezi. În Franţa, "fructele şi legumele sunt mai scumpe pentru că sunt fructe şi legume franceze", a subliniat Christiane Lambert, preşedintele celui mai puternic sindicat agricol din Franţa, FNSEA.

Însă unii consumatorii au decis să ia măsuri pentru se proteja de fluctuaţiile de preţuri şi au început să îşi cultive propriile lor legume. Acesta este cazul Marianei Arandjelovic, o locuitoare din Frankfurt, care în ultimele săptămâni şi-a extins mărimea grădinii sale de legume pentru a planta cartofi, salată, ardei şi roşii. În prezent această fostă educatoare aflată acum la pensie este mai preocupată mai mult de vreme decât de preţurile la supermarketuri. Sursa: Agerpres

Publicat în Actualitate

Cartofii, fructele proaspete, serviciile poştale şi tutunul s-au scumpit cel mai mult în luna martie a acestui an faţă de luna precedentă, în timp ce ouăle, combustibilii şi serviciile de transport aerian s-au ieftinit.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri, cartofii s-au scumpit cu 8,74% în luna martie a acestui an faţă de februarie 2020. Faţă de luna decembrie a anului trecut cartofii s-au scumpit cu 11,67%.

Fructele proaspete au avut preţuri mai mari cu 5,22% în martie faţă de februarie şi cu 12% faţă de finalul anului trecut.

În schimb, ouăle s-au ieftinit cu 1,7% în martie, faţă de luna precedentă, iar faţă de luna decembrie ouăle au avut preţuri mai mici cu 1,78%.

În categoria mărfurilor nealimentare, tutunul şi ţigările s-au scumpit cu 2,01% în luna martie a acestui an faţă de februarie 2020 şi cu 4,10% faţă de luna decembrie 2019.

Pe de altă parte, combustibilii s-au ieftinit cu 2,64% faţă luna anterioară şi cu 5,79% faţă de decembrie 2019.

Serviciile poştale s-au scumpit în martie faţă de luna anterioară cu 4,62% şi cu 12,40% faţă de luna decembrie. În schimb, serviciile de transport aerian s-au ieftinit faţă de luna anterioară cu 11,62%, dar s-au scumpit cu 4,27% faţă de decembrie 2019.

Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 3% în luna martie a acestui an, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, serviciile cu 3,8%, iar mărfurile nealimentare cu 1,39%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Publicat în Actualitate

Fructele şi legumele proaspete vor deveni din ce în ce mai rare în Europa, avertizează furnizorii, deoarece pandemia de coronavirus afectează mişcările globale ale produselor şi oamenilor de care ar fi nevoie pentru a strânge culturile, transmite Reuters.

Guvernele caută modalităţi prin care să contracareze orice deficit de aprovizionare, inclusiv prin introducerea unor "culoare verzi", pentru a permite produselor proaspete să treacă uşor prin graniţele UE, iar în paralel intenţionează să recruteze o "armată din umbră" de culegători şi să relaxeze regulile de călătorie pentru muncitorii emigranţi.

Chiar dacă supermarketurile din Europa susţin că obţin în continuare majoritatea produselor de care au nevoie, au început să apară presiuni la sursa de unde se aprovizionează, inclusiv în Africa, un furnizor cheie de produse proaspete pentru Europa. De exemplu, în Kenya, un furnizor important de fasole şi mazăre, jumătate din lucrătorii din sectorul agricol au fost trimişi acasă din cauza incapacităţii industriei de a transporta comenzile primite, chiar dacă cererea venită din partea retailerilor europeni este în creştere. Livrările din Africa de Sud, un alt furnizor important, sunt din ce în ce mai dificile având în vedere că această ţară urmează să intre în carantină pentru 21 de zile.

"Din ce în ce mai multe zboruri sunt anulate aşa că mă aştept al întreruperi importante", a declarat Hans Muylaert-Gelein, director operaţional la Fruits Unlimited, o companie din Africa de Sud care exportă fructe şi legume în Marea Britanie.

În plus, avioanele care continuă să zboare percep preţuri mai mari. Operatorii au triplat preţurile, până la trei dolari pentru un kilogram de produs transportat cu avionul, subliniază Hosea Machuki, preşedintele Asociaţiei producătorilor şi exportatorilor de produse proaspete din Kenya.

Potrivit Agerpres, la rândul lor, lanţurile de aprovizionare din Occident se confruntă cu probleme, variind de la lipsa de şoferi de camioane şi până la restricţii impuse navigatorilor, care afectează livrările de bunuri susţin transportatorii de marfă. Chiar şi produsele care rezistă mai mult, precum citricele, care în mod normal sunt transportate pe mare, ar putea fi afectate din cauza lipsei de containere ca urmare a închiderii Chinei, avertizează Hans Muylaert-Gelein.

"Portocalele şi lămâile sunt la mare căutare. De asemenea rădăcinoasele, morcovii, varza, oamenii au început să facă stocuri de orice are proprietăţi medicinale", susţine Hans Muylaert-Gelein.

Problemele sunt agravate de lipsa de muncitori emigranţi care riscă să afecteze producţia în mai multe state europene mari producătoare de produse proaspete, inclusiv în Spania, cel mai mare exportator de fructe şi legume din UE. Aproximativ 16.000 de lucrători marocani sezonieri, majoritatea femei, erau aşteptaţi să ajungă în regiunea Huelva din Spania pentru a culege căpşuni potrivit unui acord convenit de cele două ţări. Însă până la data de 12 martie doar jumătate au ajuns la destinaţie, deoarece Marocul a închis graniţele, susţine Abdelmounaim Madani, preşedintele Agenţiei de promovare a locurilor de muncă din Maroc.

La rândul său, Philippe Binard, delegat general la Freshfel Europe, care reprezintă industria de produse proaspete din Europa, susţine că principal problemă este lipsa de muncitori sezonieri, în special pentru culturi intensive precum căpşunele şi sparanghelul. O provocare o constituie transportul muncitorilor de la locul de cazare până la fermă, păstrând însă distanţa socială. "Înainte erau transportaţi câte opt-nouă cu o dubiţă şi la sfârşitul zilei erau aduşi înapoi. Acum aceste transporturi colective nu mai sunt posibile", spune Philippe Binard. Potrivit acestuia lanţurile de supermarketuri ar putea să se orienteze spre produse care sunt mai uşor de mecanizat.

În Germania, unde sectorul agroalimentar se bazează în fiecare an pe 286.000 de muncitori sezonieri, ministrul Agriculturii a cerut companiei aeriene Lufthansa să analizeze dacă ar putea transporta cu avionul muncitorii sezonieri, dacă aceştia dovedesc că nu sunt infectaţi. Alte idei analizate sunt relaxarea temporară a intervalului de timp pentru muncitorii sezonieri dincolo de limita actuală de 70 de zile.

În Franţa, ministrul Agriculturii, Didier Guillaume a făcut un apel către "armată din umbră" a celor care nu au un loc de muncă şi care ar putea să lucreze pe câmp.

Problema este că restricţiile introduse pentru a opri răspândirea coronavirusului afectează şi mişcarea produselor în interiorul UE, timpul de aşteptare fiind de până la 18 ore la unele puncte de trecere a frontierei.

Comisia Europeană a cerut celor 27 de state membre să adopte măsuri pentru a asigura traficul fără probleme a mărfurilor de-a lungul unor aşa numite "culoare verzi". Însă preşedintele comisiei de agricultură din Parlamentul European, Norbert Lins, a apreciat că aceste "culoare verzi" trebuie să fie valabile şi pentru produse esenţiale pentru fermieri precum seminţe, nutreţ, îngrăşăminte şi produse pentru protecţia plantelor.

În aceste condiţii, retailerii europeni urmăresc cu atenţie situaţia. Un purtător de cuvânt de la lanţul de supermarketuri Aldi Nord a spus că în Germania nu sunt probleme cu aprovizionarea cu fructe şi legume. "Chiar şi aşa urmărim evoluţiile actuale şi facem în fiecare zi o nouă evaluare", a spus purtătorul de cuvânt.

Publicat în Actualitate