Ziua mondială a albinelor - Agricultura României
Miercuri, 20 Mai 2020 11:27

Ziua mondială a albinelor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ziua mondială a albinelor este marcată, în fiecare an, la 20 mai pentru a evidenţia importanţa albinelor pentru umanitate şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii protejării acestora, dar şi a altor polenizatoare. Data aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Jana (20 mai 1734 - 13 septembrie 1773) considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne.

Această zi a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2017, la propunerea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia, potrivit worldbeeday.org şi blog.mybees.ro. Cu prilejul proclamării, directorul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Carla Mucavi, sublinia: "Albinele joacă un rol crucial în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei. Fără ele, am putea pierde o varietate de produse alimentare, precum cartofi, piper, cafea, dovleci, morcovi, mere, migdale, roşii ...Pe scurt, fără albine, FAO nu poate realiza o lume fără foame. Ziua mondială a albinelor recunoaşte importanţa acestor mici ajutoare şi va creşte gradul de conştientizare a necesităţii protejării."

Dispariţia albinelor ameninţă siguranţa alimentaţiei mondiale având în vedere că o treime din producţia agricolă la nivel mondial depinde de polenizare, realizată cu precădere de albine, potrivit publika.md. Albert Einstein obişnuia să spună că "atunci când albinele vor dispărea de pe suprafaţa Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit", notează http://madr.ro.

Potrivit Agerpres, studiile efectuate de ONU şi de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, arată că populaţiile de albine şi polenizatori sălbatici s-au restrâns drastic, în ultimii ani, ca o consecinţă a activităţii umane iraţionale - agricultura intensivă, utilizarea pe scară largă a pesticidelor, poluarea, schimbările climatice, etc.

Decimarea populaţiilor de albine a determinat ţări ca Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie sau China să emită norme de reglementare pentru restrângerea folosirii pesticidelor, una dintre principalele cauze ale dispariţiei albinelor. În acelaşi timp, Comisia Europeană a anunţat printr-un comunicat, în mai 2019, înregistrarea unei iniţiative cetăţeneşti intitulată "Salvaţi albinele! Protejarea biodiversităţii şi îmbunătăţirea habitatelor pentru insecte în Europa" care să se concentreze asupra lansării unor obiective obligatorii precum: promovarea biodiversităţii drept obiectiv global al Politicii Agricole Comune; reducerea semnificativă a utilizării pesticidelor, interzicerea pesticidelor nocive; reducerea efectivă a poluării cauzate de unele substanţe nutritive; stabilirea efectivă a unor zone de conservare; intensificarea cercetării şi a monitorizării şi îmbunătăţirea educaţiei.

România a marcat în 2019, Ziua mondială a albinelor, în contextul exercitării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, organizând, prin intermediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Asociaţiei Crescătorilor de Albine, conferinţa cu tema "Apicultura în context european şi mondial" şi o expoziţie de produse apicole, potrivit www.romania2019.eu. Evenimentul a evidenţiat importanţa albinelor pentru umanitate şi pentru întregul ecosistem, necesitatea conservării albinelor în contextul schimbărilor climatice, precum şi rolul crucial al acestora în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei.

Citit 300 ori