Agricultura Romaniei - Agricultura României
Cautare in articole
Search - Categories
Search - Contacts
Search - Content
Search - News Feeds
Search - Tags
Agricultura Romaniei

Agricultura Romaniei

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale (MADR) a făcut public stadiul absorbţiei fondurilor alocate APIA din PNDR 2014-2020

Stadiul absorbţiei fondurilor alocate prevede un total de 9,44 mld. euro din care alocarea măsurilor implementate de APIA din PNDR a fost 3,59 mld. euro.

Pentru a afla situaţia sumelor autorizate în campaniile 2015-2019 şi a plafoanelor financiare pentru perioada 2014-2020, accesaţi fişierul de mai jos:  

Stadiul absorbţiei fondurilor alocate APIA din PNDR 2014-2020 (pdf)

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale (MADR) invită fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu şi climă (M.10), fermierii care utilizează terenuri aflate în conversie sau terenuri certificate în agricultura ecologică (M.11), dar şi pe cei care se află în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (M.13), să  se informeze cu privire la măsurile de mediu și climă aplicabile pe terenurile agricole, finanțate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în cadrul PNDR 2014-2020 și implementate în România în anul 2020.

Pentru a afla care sunt condiţiile de eligibilitate, suprafaţa eligibilă şi cerinţe specifice, accesaţi fişierul de mai jos:  

Informare privind măsurile de mediu şi climă prin PNDR 2014 – 2020 (pdf)

Beneficiarii plăților compensatorii pentru P8 din M.10 sunt fermierii care cresc femele adulte de reproducție de rasă pură din rasele locale în pericol de abandon.Plata compensatorie este plătită anual, ca sumă fixă pe UVM (calculat pentru femelele adulte de reproducție de rasă pură), fiind acordată în urma asumării unor angajamente voluntare pe o periodă de 5 ani.

Pentru a afla care sunt rasele locale în pericol de abandon din România, dar şi ce condiţii de eligibilitate se impun, accesaţi fişierul de mai jos:

Sprijin acordat de APIA pentru creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon (pdf)

Marți, 18 februarie 2020, la sediul MADR a avut loc seminarul „INFO DAY – Acțiuni de informare și promovare a produselor agricole și alimentare”, organizat de MADR în colaborare cu reprezentanți ai Agenției Executive pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (CHAFEA) din cadrul Comisiei Europene. Secretarul de stat Aurel Simion a deschis evenimentul dedicat lansării programului de promovare pentru anul 2020 a produselor agroalimentare europene sub sloganul „Enjoy, it’s from Europe”, finanțat din fonduri europene. Alături de secretarul de stat s-au aflat directori și experți din cadrul direcțiilor de specialitate ale MADR și APIA. De asemenea, au participat și grupurile aplicante pe sistemele de calitate europene, precum şi reprezentanți ai organizaţiilor interprofesionale.

Programul se adresează organizațiilor profesionale și interprofesionale, grupurilor și organizațiilor de producători, precum și celor din sectorul agroalimentar, care au ca obiect de activitate acțiuni de promovare. Programele simple pot fi depuse de una sau mai multe organizații din aceeași țară a Uniunii Europene, iar programele multinaționale provin de la cel puțin două organizații naționale din cel puțin două state membre sau din organizații europene.

În intervenția sa, secretarul de stat Aurel Simion a subliniat că programul de informare și promovare pentru anul 2020 are drept scop creșterea conștientizării și a capacității de recunoaștere a schemelor de calitate. Oficialul a declarat că una dintre prioritățile MADR este elaborarea de scheme de calitate, România are în lucru trei scheme noi de calitate ce urmează a fi notificate la Comisia Europeană. Totodată, secretarul de stat a evidențiat importanța acordării unei atenții sporite acestor scheme de calitate, având în vedere valoarea și calitatea produselor agroalimentare românești precum și istoricul rețetelor tradiționale de care țara noastră dispune.   

Reprezentantul Comisiei Europene, Varvara Bektasiadou, a prezentat principalele prevederi ale acestui program de finanțare - politica UE privind promovarea, programul de lucru și cererile de propuneri pentru anul 2020. Astfel, au fost detaliate prioritățile tematice, bugetele alocate, entitățile și produsele eligibile, piețele care vor fi țintite și procedura de transmitere a propunerilor de proiecte. La finalul prezentării, oficialul a răspuns întrebărilor adresate de participanții interesați să depună proiecte.

Obiectivele specifice principale ale programului vizează: sporirea competitivității produselor agricole şi a anumitor produse alimentare din Uniune, a consumului acestora, precum şi a vizibilităţii lor atât în Uniune, cât şi în afara sa, creşterea nivelului de cunoaştere şi recunoaştere a sistemelor de calitate ale Uniunii, majorarea cotei de piaţă a produselor agricole şi a anumitor produse alimentare din Uniune.  

În anul 2020, pentru promovarea produselor agroalimentare în UE și țări terțe, prin programul „Enjoy, it’s from Europe” a fost alocat un buget total de 200,9 milioane Euro

Aceste programe de finanțare urmăresc informarea consumatorilor din Uniunea Europeană și din întreaga lume cu privire la valoarea produselor certificate pe diferite scheme de calitate ale UE, precum indicațiile geografice, produsele ecologice sau produsele cu indicația “produs montan”. Totodată, aplicanții pot promova standardele înalte de siguranță și calitate ale UE, precum și diversitatea și autenticitatea produselor europene.

Data limită de depunere a proiectelor este 15 aprilie 2020. Persoanele interesate să obțină acest sprijin pot afla mai multe detalii de pe site-ul www.madr.ro, secţiunea Agricultura – Promovare produse agroalimentare.

Sursa: madr.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a continuat și miercuri, 19 februarie 2020, seria sesiunilor de informare, dedicate exclusiv măsurilor delegate de AFIR către APIA din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, cu o nouă conferință organizată în regiunea de sud a țării, respectiv la Ploiești, județul Prahova.

APIA reamintește că scopul Campaniei de informare este de a eficientiza implementarea măsurilor de dezvoltare rurală gestionate de APIA și de a crește gradul de absorbție a fondurilor europene aferente acestora.

Măsurile vizate sunt Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale, Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor, Măsura 8 - Submăsura 8.1  - Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite și Măsura 15 – Submăsura 15.1 - Plăţi pentru angajamente de silvomediu.

Ne apropiem încet, încet de finalul acestei campanii de informare pe care am derulat-o timp de aproape două luni, în toate regiunile țării, exclusiv pentru beneficiarii măsurilor delegate pe care le gestionăm din PNDR 2014-2020. Și astăzi, la Ploiești, prezența fermierilor a fost mare, ca peste tot în țară, și interesul manifestat pentru aceste forme de sprijin a fost crescut; au venit cu multe întrebări, au solicitat clarificări pe diverse spețe, deci sesiunea a fost mai mult decât binevenită și productivă." a declarat Directorul General APIA, Adrian PINTEA.

La conferința de la Ploiești au participat fermieri din județele, Prahova, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, București.

Ultima sesiune de informare va avea loc în data de 26 februarie 2020 la Râmnicu Vâlcea.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că „Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate” continuă și în anul 2020.

Termenul limită de înscriere în program este 15 aprilie 2020, iar termenul limită de valorificare a producției este 15 iunie 2020, inclusiv.

În plus, pentru a avea siguranța că tomatele ce vor fi oferite populației vor avea o calitate cât mai bună, beneficiarii trebuie să deţină un registru de evidență a tratamentelor de protecție a plantelor, ce va fi verificat de către inspectorii Autorității Naționale Fitosanitare.

Reprezentanții Direcțiilor pentru Agricultură Județene efectuează verificări la începutul rodirii și înainte de începerea recoltării în vederea evaluării producției.

Bugetul total al programului pentru Ciclul I este de aproximativ 40 milioane euro, iar beneficiarii trebuie să valorifice o cantitate de 3 tone/1.000 mp.

Principalele modificări pentru anul 2020 au avut în vedere îmbunătățirea programului, astfel încât consumatorii să beneficieze de  tomate de calitate din producția autohtonă.

Ca element de noutate, în anul 2020, verificarea preliminară a dosarelor și instruirea fermierilor privind respectarea normelor de utilizare a produselor de protecția plantelor se va realiza  de către reprezentanții Direcțiilor pentru Agricultură județene și respectiv, de către inspectorii Autorității Naționale Fitosanitare, la Primăria localității respective.

Măsura va fi luată în special pentru cele câteva județe unde sunt foarte mulți beneficiari și pentru a venii în sprijinul fermierilor.

Sursa: madr.ro

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că a început plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 01.04 - 30.06.2019 (trimestrul II/2019) și 01.07 - 30.09.2019 (trimestrul III/2019) conform prevederilor HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Suma totală care urmeaza a fi plătită pentru diferența trimestrului II ( 47,33%) este de 92.168.149,00 lei pentru un număr de 17.703  beneficiari și o cantitate de motorină totală determinată de 48.614.259,504 litri.

Facem precizarea ca prima transă la plată pentru trimestrul II/2019 a fost efectuată în luna octombrie 2019 în procent de 52,67% .

Pentru trim. III, suma totală care urmează a fi plătită este de 317.050.459,00 lei pentru un număr de 17.720 beneficiari și o cantitate de motorină totală determinată de 167.229.424,095 litri.

Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru.

Cantitățile de motorină pentru diferența trimestrul II/2019, care beneficiază de ajutor de stat și sunt aprobate prin Ordinul Ministrului nr.33/31.01.2020, se regăsesc prezentate mai jos:

Nr.
Crt.

Specificare

Cantități de motorină
(litri)

Valoarea ajutorului de stat rotunjit, fără subdiviziuni
(lei)

1.

Sectorul vegetal

43.612.703,955

82.685.634,00

2.

Sectorul zootehnic

4.722.976,922

8.954.359,00

3.

Sector îmbunătățiri funciare

278.578,627

528.156,00

 

Total

48.614.259,504

92.168.149,00

Cantităţile de motorină pentru trimestrul III, determinate la plată de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ce beneficiază de ajutor de stat și sunt aprobate prin Ordinul Ministrului nr.33/31.01.2020, se regăsesc în tabelul alăturat:

Nr.
Crt.

Specificare

Cantităţi de motorină
(litri)

Valoare ajutor de stat
(lei)

1.

Sectorul vegetal

154.772.464,759

293.433.288,00

2.

Sectorul zootehnic

9.799.556,626

18.579.007,00

3.

Sector îmbunătățiri funciare

2.657.402,710

5.038.164,00

 

Total

167.229.424,095

317.050.459,00

Pagina 1 din 2