INS: Suprafața pădurilor este în creștere - Agricultura României
Luni, 01 Iunie 2020 12:34

INS: Suprafața pădurilor este în creștere

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Suprafața pădurilor în anul 2019 a fost de 6.427.340 de hectare, în creștere cu 9.127 de hectare față de anul anterior, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

La sfârșitul anului 2019, suprafața fondului forestier național era de 6.592.230 de hectare, în creștere cu 9.165 de hectare față de anul 2018. Această creștere se datorează în principal unor reamenajări de pășuni împădurite și introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate și a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condițiile legii.

Suprafața pădurilor reprezintă 97,5% din fondul forestier național, menționează INS.

Volumul masei lemnoase recoltată în anul 2019 a fost de 18.903.600 de metri cubi, în scădere cu 557.900 metri cubi (-2,9%) față de volumul de masă lemnoasă recoltat în anul precedent, pot INS.

Totalul suprafeței parcurse cu tăieri de regenerare a pădurilor a fost în 2019 de 190.610 hectare, cu 9.049 de hectare mai mult față de 2018.

Dintre tăierile de regenerare, tăierile rase au fost realizate în 2019 pe o suprafaţă de 3.518 hectare, în creştere cu 83 de hectare faţă de tăierile rase realizate anul anterior.

Totalul suprafeţei regenerate a atins 24.459 de hectare în 2019, mai puţin cu 2.584 de hectare (-9,6%) decât suprafaţa regenerată înregistrată în anul 2018. 

Citit 239 ori