Romsilva a confiscat 841 de metri cubi de lemn - Agricultura României
Miercuri, 15 Aprilie 2020 09:10

Romsilva a confiscat 841 de metri cubi de lemn

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Regia Națională a Pădurilor (RNP) - Romsilva, alături de Poliţia Română şi Garda Forestieră, a confiscat 841,18 metri cubi de lemn, de la declararea stării de urgenţă, pe 16 martie, în urma unor controale care au vizat circulaţia materialului lemnos.

"Pe perioada stării de urgenţă, specialiştii Romsilva au participat, începând cu 16 martie, alături de reprezentanţi ai Poliţiei Române şi Gărzilor Forestiere, la 3.741 de controale la circulaţia materialului lemnos. În urma acestor controale s-au constatat 76 de infracţiuni, 487 de contravenţii silvice şi s-au confiscat 841,18 metri cubi de lemn", se arată într-un comunicat al regiei, remis marţi Agerpres.

Alte 2.720 de controale de fond sau parţiale au fost efectuate pe perioada stării de urgenţă de angajaţii Romsilva în fondul forestier administrat, menţionează RNP.

Per total, în primele trei luni ale acestui an, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a efectuat, în fondul forestier administrat, 6.180 de controale de fond şi parţiale.

În urma controalelor efectuate în fondul forestier, proprietatea publică a statului, au fost constatate tăieri ilegale cu un volum cumulat de 6.538 metri cubi, în scădere cu 9,32% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului, din aceasta 80% având certificarea managementului forestier la nivel internaţional. În plus, Romsilva asigură servicii silvice pe bază de contract pentru circa 1 milion de hectare păduri aflate în alte forme de proprietate. 

Citit 144 ori