INS - Agricultura României

Afişez elemetele după tag: INS

Importul de lapte brut s-a majorat cu aproape 41% în primele cinci luni ale anului, respectiv cu 18.206 tone, faţă de perioada similară a anului trecut, totalizând 62.739 tone, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

În perioada menţionată, producţia de lapte de consum a crescut cu 12% (16.677 tone), până la 155.766 tone, în timp ce unităţile de procesare au colectat cu 1,9% (9.147 tone) mai puţin lapte de vacă faţă de perioada similară a anului trecut, respectiv 468.901 tone.

Potrivit INS, în primele 5 luni ale anului, au fost înregistrate creşteri ale producţiei la: unt cu 791 tone (+17,5%), lapte de consum cu 16.677 tone (+12%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 3.205 tone (+3,4%) şi smântână de consum cu 235 tone (+0,8%).

Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut cu 18.206 tone (+40,9%) în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2020 faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Pe de altă parte, producţia de brânzeturi a scăzut cu 497 tone (-1,2%).

În luna mai 2020, comparativ cu aprilie a.c., unităţile de procesare au colectat cu 13,4% ( 12.733 tone) mai mult lapte de vacă, respectiv 107.567 tone. Creşteri ale producţiei s-au înregistrat la: lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 4.181 tone (+25,5%), brânzeturi cu 1270 tone (+15,2%), smântână de consum cu 285 tone (+5,1%), iar scăderi la unt cu 129 tone (-12%) şi lapte de consum cu 1.237 tone (-4%).

Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut în luna mai 2020 faţă de luna precedentă cu 530 tone (-4,7%), la 10.636 tone.

Comparativ cu luna mai 2019, cantitatea de lapte de vacă adusă în unităţile procesatoare a scăzut cu 4.198 tone (-3,8%). De asemenea, producţia a scăzut la brânzeturi cu 278 tone (-2,8%), smântână de consum cu 97 tone (-1,6%) şi lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 259 tone (-1,2%).

Pe de altă parte, creşteri ale producţiei s-au înregistrat la unt, cu 158 tone (+20,1%) şi lapte de consum cu 2.079 tone (+7,5%).

Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut în luna mai 2020 cu 3913 tone (+58,2%) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent

Publicat în Actualitate
Etichetat cu

România a exportat, în primul trimestru din 2020, cereale în sumă de 822,4 milioane de euro, cu 42,5% mai mult comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Pe de altă parte, importurile de cereale şi preparate pe bază de cereale s-au cifrat la 167,6 milioane de euro (plus 38%), rezultând un excedent de 654,8 milioane euro.

Exporturile de grâu şi meslin au totalizat 329,054 milioane de euro, reprezentând 40% din total exporturi de cereale, iar cele de porumb 438,615 milioane de euro (53,3% din total).

În ţările din Uniunea Europeană au fost exportate, în perioada menţionată, cereale în sumă de 201,5 milioane euro. Principalele destinaţii au fost Franţa (35,2 milioane de euro), Spania (26 milioane de euro) şi Italia (25,5 milioane de euro).

În ceea ce priveşte importurile din ţările UE, acestea au totalizat 154,6 milioane euro şi au provenit în special din Ungaria (importuri de cereale de 71,1 milioane de euro), Bulgaria (36,1 milioane de euro) şi Franţa (30 milioane de euro).

Publicat în Actualitate

Suprafața pădurilor în anul 2019 a fost de 6.427.340 de hectare, în creștere cu 9.127 de hectare față de anul anterior, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

La sfârșitul anului 2019, suprafața fondului forestier național era de 6.592.230 de hectare, în creștere cu 9.165 de hectare față de anul 2018. Această creștere se datorează în principal unor reamenajări de pășuni împădurite și introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate și a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condițiile legii.

Suprafața pădurilor reprezintă 97,5% din fondul forestier național, menționează INS.

Volumul masei lemnoase recoltată în anul 2019 a fost de 18.903.600 de metri cubi, în scădere cu 557.900 metri cubi (-2,9%) față de volumul de masă lemnoasă recoltat în anul precedent, pot INS.

Totalul suprafeței parcurse cu tăieri de regenerare a pădurilor a fost în 2019 de 190.610 hectare, cu 9.049 de hectare mai mult față de 2018.

Dintre tăierile de regenerare, tăierile rase au fost realizate în 2019 pe o suprafaţă de 3.518 hectare, în creştere cu 83 de hectare faţă de tăierile rase realizate anul anterior.

Totalul suprafeţei regenerate a atins 24.459 de hectare în 2019, mai puţin cu 2.584 de hectare (-9,6%) decât suprafaţa regenerată înregistrată în anul 2018. 

Publicat în Silvicultura
Etichetat cu

Unitățile procesatoare au colectat, în primele două luni ale anului, o cantitate de lapte de vacă în creștere cu 1%, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, ajungând la 170.763 de tone, arată datele publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS).

Statistica oficială relevă faptul că, în intervalul 1 ianuarie - 29 februarie 2020, au fost înregistrate creşteri ale producţiei pentru: lapte de consum - cu 7.533 tone (+13,7%), unt - cu 125 tone (+6,8%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) - cu 2.202 tone (+5,7%), brânzeturi - cu 257 tone (+1,8%) şi smântână de consum - cu 195 tone (+1,7%).

De asemenea, cantitatea de lapte brut importată a crescut cu 6.927 de tone (+34,2%), raportat la perioada de referinţă, când s-au raportat 20.234 tone.

La nivel general, în primele două luni din 2020, unităţile procesatoare au colectat cu 1.707 de tone mai mult lapte de vacă, echivalentul a 1% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior (169.056 tone).

Potrivit sursei citate, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în februarie 2020, cantitatea de lapte de vacă înregistrată de unităţile procesatoare a crescut cu 2.786 tone (+3,4%), la 85.122 tone.

În acest sens, producţia a urcat la următoarele produse lactate: unt - cu 188 tone (+22,1%), lapte de consum (+2.848 tone, +10%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) - cu 1.474 tone (+7,9%), brânzeturi (+181 tone, +2,6%) şi smântână de consum (+135 tone, +2,5%).

Totodată, cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare a crescut, în luna februarie a acestui an, cu 4.151 tone (+41,6%), la 14.140 tone, în comparaţie cu aceeaşi lună din 2019 (9.989 tone).

Datele INS arată, în acelaşi timp, că, în februarie 2020 vs februarie 2019, unităţile procesatoare au colectat o cantitate de lapte de vacă în scădere cu 519 tone (-0,6%).

În acest context, diminuări ale producţiei s-au înregistrat la: smântână de consum - cu 366 tone (-6,2%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) - cu 799 tone (-3,8%) şi brânzeturi - cu 109 tone (-1,5%).

Pe de altă parte, producţia a crescut la unt cu 122 tone (+13,3%) şi în cazul laptelui de consum, cu 32 tone (+0,1%).

Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut, în cea de-a doua lună a anului, faţă de ianuarie 2020, cu 1.119 tone (+8,6%), menţionează INS. 

Sursa: Agerpres

Publicat în Actualitate

România s-a situat în 2019 pe primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată şi producţia realizată de porumb boabe şi floarea soarelui, a anunţat Institutului Naţional de Statistică.

La grâu, România s-a situat pe locul patru, atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţia realizată, după Franţa, Germania şi Polonia. La cartofi s-a situat pe locul patru la suprafaţa cultivată, după Polonia, Germania, Franţa şi pe locul şapte la producţia realizată, după Germania, Franţa, Polonia, Olanda, Regatul Unit şi Belgia.

Conform Agerpres, suprafaţa cultivată în 2019, comparativ cu anul precedent, a crescut la cereale pentru boabe, plante uleioase, cartofi şi a scăzut la leguminoase pentru boabe şi legume.

Producţia agricolă vegetală a crescut în anul 2019, comparativ cu 2018, la leguminoase pentru boabe şi a scăzut la cereale pentru boabe, plante uleioase, cartofi şi legume.

Astfel, suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe a crescut cu 3,3%, în timp ce producţia a scăzut cu 6,5%, faţă de anul precedent, în principal din cauza reducerii randamentelor la hectar (producţia medie la hectar). Suprafaţa cultivată cu porumb boabe în anul 2019 reprezintă 47,9% din cea cultivată cu cereale pentru boabe, iar suprafaţa cultivată cu grâu 38,8%. Producţia de cereale a scăzut în principal din cauza reducerii cu 9,2% a producţiei la porumb boabe.

La leguminoase pentru boabe, producţia a urcat cu 27,7%, ca urmare a creşterii randamentului la hectar, faţă de anul precedent.

Producţia la plante uleioase a scăzut cu 9,0%, deşi suprafaţa cultivată a crescut cu +3,4%. Creşteri ale producţiei s-au înregistrat la floarea soarelui (+12,6%), iar scăderi la rapiţă (-47,1%) şi soia boabe (-20,6%).

Suprafaţa cultivată cu cartofi a urcat cu 0,6%, iar producţia a scăzut cu 10,2%, faţă de anul precedent. Producţia de legume a scăzut cu 7,9%, ca urmare atât a scăderii suprafeţei cultivate, cât şi a randamentului la hectar, faţă de anul precedent.

Datele INS mai arată că, în anul 2019, producţia de struguri a scăzut cu 15%, ca urmare a scăderii randamentului la hectar cu 15,5%, faţă de anul precedent.

Producţia de fructe din livezi s-a redus cu 10,7%, din cauza scăderii randamentului la hectar, faţă de anul precedent

Publicat în Actualitate